Tancurile care ne „apără”

Cu toate că ne aflăm în anul 2009, după 20 de ani în care tot am încercat democraţia la gust, mai sunt unele lucruri care ne fac să credem că ne mai aflăm în Uniunea Sovietică. Unul din ele este prezenţa unui tun şi a două tancuri la hotarul dintre România şi Republica Moldova. Ceea ce m-a făcut să le acord o atenţie deosebită acestor simboluri ale „ eliberării ”, a fost faptul că toate trei sunt îndreptate cu ţeava spre România. În încercarea de a afla motivul pentru care se află aceste „monumente”, anume în acest loc unde se află sârma ghimpată care desparte fraţii voi face un scurt istoric a a cestor tancuri care “ ne apăra statalitatea ”.

Voi începe cu tunul de la Giurgiuleşti (Cahul),   localitate şi tot odată punct de frontieră care se află în extremitatea sudică a R. Moldova la o distanţă de 8 km de Galaţi. Acest tun a fost cocoţat aici la data de 9 mai 1985, când se împlineau 40 de ani de la sfârşitul celui de-al doilea război mondial. Se zice despre acest tun că ar fi fost lovit de un obuz şi căzând în Prut ar fi stat aproape 40 de ani. O revistă din acele vremuri scria cam în felul următor : „ La 25 august, anul 1944 oştile regimentului separat de motociclişti de gardă Nr. 3 decorat cu ordenul “ Bogdan Hmelniţchi “, sub comanda potpolcovnicului (locotenent-colonelului) Vasilii Alexeevici Belov a eliberat raionul nostru Vulcăneşti de sub jugul ocupanţilor germano-români. “
Tancul de la Leşeni (raionul Hânceşti), la fel este un „apărător” al suveranităţii noastre. Scos din râul Prut în anul 1967 si înălţat în 1968, el este situat pe o colină la o înalţime de 160 de trepte. Anul acesta, când s-au împlinit 65 de ani de la operaţia Iaşi-Chişinău, au avut loc lucrările de renovare ale tancului sovietic. Cheltuielile, de circa 2 mil. lei au fost suportate de către compania rusă Lukoil şi guvernatorul localităţii Volgograd din Rusia. Tronsonul de drum aferent monumentului a costat 800.000 lei, bani luaţi din fondul de drumuri la indicaţia ministrului Construcţiilor şi Dezvoltării Teritoriului, (de pe timpul guvernării comuniste), Vladimir Baldovici.

Cel de-al treilea tanc a fost instalat prin anii ’60 ai secolului trecut. El se află pe unul dintre dealurile localităţii Corneşti (raionul Ungheni) la o distanţă nu prea mare de România şi îşi are şi el ţeava îndreptată spre România.

Dupa destrămarea Uniunii Sovietice, în Ţările Baltice, toate tancurile, au fost demontate şi duse la muzele comunismului. Noi însa nu avem tăria de caracter să procedăm la fel.

Astăzi, când comuniştii care susţineau mitul expansionismului românesc, nu mai sunt la guvernare,  ce mai cauta aceste tancuri între fraţi? Consider că noi tânăra generaţie trebuie să luăm o atitudine şi să cerem noii guvernări de la Chişinău să măture aceste arme cu care s-a făcut “ eliberarea”  noastră, deoarece numai astfel ne putem îndrepta spre un viitor european si prosper, numai astfel putem apropia cele două maluri ale Prutului, care în loc să despartă fraţii ar trebui să-i unească.

Mihai Creţu, membru LSBG