Studenţii basarabeni le-au dăruit un brad împodobit bătrânilor de la Căminul „Sfântul Spiridon” din Galaţi

Decembrie 18, 2010

Liga Studenţilor Basarabeni din Galaţi a organizat vineri o activitate culturală la căminul pentru persoane vâstnice, interpretând mai multe colinde tradiţionale româneşti şi oferindu-le un brad împodobit pentru a-i introduce în atmosfera specifică sărbătorilor de iarnă.

La acţiunea de la Căminul „Sfântul Spiridon” din Galaţi s-a implicat şi un grup de elevi de la Liceul de Marină şi Liceul de Arte din Galaţi, tineri care sunt extrem de activi în cadrul proiectelor culturale organizate de Liga Studenţilor Basarabeni (LSB) din Galaţi.

Studenţii basarabeni le-au dăruit bătrânilor un brad împodobit şi le-au cântat colinde tradiţionale româneşti.

,,Ne-am propus să aducem cu aceste colinde o rază de lumină în sufletele dumneavoastră, pace şi feeria sărbătorilor de iarnă” a declarat Mihai Creţu, preşedintele LSB Galaţi.

‚,Suntem nespus de bucuroşi că avem parte de asemenea daruri, dar mai ales de gestul pe care l-aţi făcut. Vă mai aşteptăm să ne vizitaţi şi cu alte ocazii, sunteţi oricând bineveniţi” a precizat Fănica Gherghiţă, asistent social.

Sursa: www.adevarul.ro