Direcționează 2% către Liga Studenților Basarabeni din Galați

Aprilie 18, 2011

Ce reprezintă 2%?

Liga Studenților Basarabeni din Galați dorește să vă amintească că potrivit Legii 571/2003 fiecare persoană angajată în câmpul muncii poate contribui pentru susținerea unei entități nonprofit sau unități de cult prin virarea unei sume de până la 2% din impozitul anual din cei 16% redirecționați automat de stat. În perioada dintre 15 aprilie și 15 mai se poate depune o cerere privind destinația sumei de până la 2 % la organul fiscal.

De ce îi redirecționezi către Liga Studenților Basarabeni din Galați?

Pentru că suntem o organizație apolitică, independentă, nonprofit cu caracter cultural şi social ce funcţionează pe principiile democraţiei şi a libertăţii, îşi obţine personalitatea juridică în data de 22.05.2009 şi are ca principale scopuri şi obiective: afirmarea şi promovarea valorilor spiritualităţii române tradiţionale în rândurile tinerilor, promovarea drepturilor tinerilor studenţi basarabeni şi educarea lor în spirit naţional, democratic şi pro-european, crearea unei relaţii mai strânse de colaborare între tinerii români: cetăţeni ai României sau din afara graniţelor, sprijinirea şi stimularea în limita disponibilităţii tuturor tinerilor în special a celor cu cu aptitudini sau merite speciale, crearea unor relaţii bazate pe principii democratice între studenţi şi ceilalţi factori ai procesului de învăţămînt, stabilirea unor strînse legături de prietenie şi solidaritate între membrii Asociaţiei, stabilirea unor colaborări şi legături cu diverse asociaţii şi organizaţii din ţară şi străinătate în scopul promovării unor interese comune precum şi marcarea evenimentelor ce reprezintă latura social-culturală românească sau universală.

Cum procedezi?

Dacă doriți ca această sumă să fie adusă în cadrul organizației noastre e necesar să completați formularul 230 (descărcați aici). Apoi contactați-ne la adresa de mail lsb_gl@yahoo.com sau la numerele de telefon (+40)757.373.706 / (+40)751.024.605 și noi venim să-l luăm. Tot ce e necesar e sa completați acest formular tip.

Proiectele asemănătoare  în care investiți dumneavoastră găsiți pe blogul nostru.

Anunțuri

Galati, 7 aprilie 2011

Aprilie 8, 2011

Au trecut doi ani, doi ani în care vocea tinerilor din Piața Marii Adunări Naționale încă nu a fost uitată…încă nu a s-a oprit. Ea pe unii a deranjat, unii au încercat să se facă că no aud, iar unii au încerct să-i dea putere, să-i dea avânt ca în continuare să sune, să creeze speranțe, să prelungească vise.

7 aprilie pentru noi a fost acum doi ani ceea ce ne-a marcat ca generație, a fost revoluția noastră, a tinerilor ce au vrut să-și demonstreze puterea, au arătat că ei nu lasă pe nimeni să hotărască în locul lor. 7 aprilie a fost ziua în care s-a atras atenția asupa valorilor sănătoase ale poporului nostru.

Comemorând acest eveniment parctic arătăm că ne pasă, că nu uităm, că am devenit responsabili, ne vrem destinul înapoi, ne vrem speranța și gîndul. Vrem să revenim, să avem viitorul  acasă, vrem inteligența noastră să slujească binelui țării NOASTRE, să plângem și să râdem în limba noastră sub cerul nostru!

Faptul că ne-am întâlnit, faptul că am încercat să facem cunoscută semnificația acestei zile, amare dar și dragi în același timp celor din jurul nostru, celor care iubesc Basarabia, celor care o consideră parte din trupul României Mari înseamnă că ziua din 2009 a apărut la timp, a apărut să ne trezească, a apărut să demonstreze că ne iubim Țara, noi credem în viitorul ei și credem în ea.

E firesc ca noi, an de an să încercăm să aflăm răspunsuri ce ni se datorează nouă dar și celor care au ieșit atunci în Piață. Atunci frumusețea sufletului tineresc și-a scos la suprafață valorile și principiile, așteptările și speranțele. S-a vrut un nou Început, un început care să ne ofere o Moldovă mai bună și mai sănătoasă.

Au trecut doi ani, unii tineri mai suferă, rămași traumatizați și cu așteptările sparte, noi doar putem să nu lăsăm să moară acele sentimente și acele speranțe, să le purtăm în fața lumii cu mândrie, să le purtăm să le crească din nou aripi, să le purtăm în suflet să să ne demostrăm și noi curajul când va fi nevoie de noi.

Autor: Diana Macaru


LSBG la Ediția I a Congresului Tinerilor Basarabeni din România

Martie 28, 2011

 

Congresul Tinerilor Basarabeni din Romania (Editia I)

În acest weekend Liga Studentilor Basarabeni din Galați la invitația Organizației Studenților și Liceenilor Basarabeni din Alba (OSLB) a participat la Congresul Tinerilor Basarabeni din Romania (Editia I) care a avut loc la Alba Iulia. Evenimetul a fost organizat de OSLB împreună cu Consiliul Județean Alba.

Partenerii acestui congres au fost Universitatea “1 decembrie 1918”, Fundația Alba Iulia 1918 pentru Unitate și Integritatea Romaniei, Arhiepiscopia Ortodoxă Alba Iulia și Casa de Cultură a Sindicatelor.

La dezbaterile din cadrul congresului au participat asociații de basarabeni din mai multe orașe ale Romaniei printre care Liga Studentilor Basarabeni din Galați, ATB Iași, OSB Constanța, GIRB Suceava, ASBC Craiova și reprezentanți din Sibiu, Târgu Mureș, Cluj-Napoca, Bacău și București.

Pe durata întregului program (25-27 martie) au fost puse în discuție următoarele subiecte: „Integrarea tinerilor basarabeni în societatea românească. „Cultura” şi „culturile” (locale ale) românilor”, „Perspectivele basarabenilor după absolvirea unei facultăţi în România. Un posibil dar preţios făcut meleagurilor natale: identităţi noi, profesioniste, maximal calificate”, „Unirea Basarabiei cu România din 27 Martie 1918. Relevanţa supratemporală a unui act istoric complex. Bilanţ peste timp”.

La finele programului tinerii au depus coroane de flori la bustul lui Grigore Vieru de pe Aleea Scriitorilor din Parcul Casei de Cultură a Studenților din Alba Iulia si au dansat Hora Unirii.

Articol de Aurelia Stratulat


93 de ani de la Unirea Basarabiei cu România

Martie 28, 2011

Astăzi, 27 martie, Liga Studenților Basarabeni din Galați a sărbătorit cei 93 de ani de la Unirea Basarabiei cu România. În cadrul Festivalului Basarabia a fost organizată o întâlnire la orele 18.00 a studenților basarabeni în foaierul Teatrului Dramatic „Fani Tardini”. Aici studenții au incercat să aducă aminte celor prezenți atmosfera de sărbătoare a tuturor românilor.

Elevii de la Grupul Școlar Industrial de Marină și Liceul de Arte Dimitrie Cuclin din Galați au recitat poezii și au interpretat cântece românești a marilor basarabeni Grigore Vieru și Doina și Ion Aldea Teodorovici.

Actorul Oleg Mereoara de la Teatrul Muzical-Dramatic „B.P. Haşdeu” din Cahul a jucat sceneta „Un moldovean” în care a încercat să descrie mentalitatea basarabeanului.

Directorul teatrului Vlad Vasiliu a recitat poezia Doina de Eminescu.

Acțiunea s-a încheiat cu Hora Unirii la care au participat studenții basarabeni, invitații lor și persoanele care au venit la piesa ce urma să înceapă la 19.00.

După acest eveniment studenții au vizionat piesa “Conu’ Leonida faţă cu reacţiunea” de Ion Luca Caragiale.

Festivalul Basarabiei se va încheia pe 28 martie cu dezbaterea pe tema „Unirea Basarabiei la 93 de ani de la înfăptuire” care va avea loc la Biblioteca „V.A. Urechia” în sala Mihai Eminescu, etaj 1, la orele 14.00.


Unirea Basarabiei cu România, la 93 de ani de la înfăptuire

Martie 25, 2011


Basarabia în imagini

Martie 23, 2011

“Festivalul Basarabia” organizat de Liga Studenților Basarabeni din Galați a început cu două expoziții foto. Expozitia “Basarabia în imagini” are loc în doua locații diferite în Galați: la Casa de Cultură a Sindicatelor și în holul Facultății de Știintă și Ingineria Alimentelor (corpul F).

Prima expoziție a fost realizată cu sprijinul scriitoarei Angela Baciu și a Casei de Cultură a Sindicatelor din Galați. O mare parte a fotografiilor expuse sunt realizate de basarabeanul Alecu Reniță. În pozele sale găsim cele mai frumoase locuri și peisaje din Basarabia.

A doua expoziție este o culegere de fotografii în care sunt prezentate bisericile, mănăstirile, cetățile, orașele,  rezervațiile naturale și monumentele istorice ale românilor de peste Prut.

Fiecare expozitie are câte un stand care descrie ziua de 27 martie de acum 93 de ani. Fotografiile expuse sunt oferite de Muzeul Național de Arheologie și Istorie a Moldovei.

Liga Studenților Basarabeni din Galați vă invită să vizitați expozițiile noastre.

 


La mulţi ani scumpele noastre doamne și domnișoare!

Martie 8, 2011

Liga Studenților Basarabeni din Galați vă dorește un 8 martie plin de flori și surprize frumoase!