Târgul și ședința Consiliului Euroregiunii „Dunărea de Jos” la Galați

Martie 30, 2011

Timp de 3 zile, 28-30 martie, oraşul Galaţi a fost centrul Euroregiunii Dunărea de Jos la care au participat oficialităţi din cele trei state membre: România, Republica Moldova şi Ucraina.

Astăzi, 30 martie, la Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii a fost deschis “Târgul Euroregiunii” în care fiecare dintre delegaţiile membre ale asociaţiei  au prezentat publicului larg produsele proprii.  Astfel, vizitatorii au avut posibilitatea sa cunoască mai bine obiceiurile şi tradiţiile fiecarei regiuni în parte, şi să guste din vinurile selecte şi pâinea proaspătă de pe vatră.

Domnul Eugen Chebac - Preşedintele Consiliului Judeţului Galaţi

Tot astăzi, în Auditoriumul Complexului Muzeal de Ştiinte ale Naturii, la ora 10.00 s-a desfăşurat Şedinţa  publică a Consiliului Euroregiunii Dunărea de Jos. Gazdele acestui eveniment au fost: Domnul Eugen Chebac – Preşedintele Consiliului Judeţului Galaţi; Domnul Cosmin Păun – Prefectul Judeţului Galaţi.

Şedinţa Consiliului Euroregiunii Dunărea de Jos

Participanţii la aceasta şedinţă au fost liderii celor mai importante autorităţi administrative judeţene, regionale sau raionale din regiunile membre ale Euroregiunii. Invitaţii speciali au fost reprezentanţii Ministerului Dezvoltării Regionale, Ministerului Administraţiei şi Internelor, reprezentanţii Ambasadei Ucrainei şi Republicii Molodova la Bucureşti şi reprezentantul Consulatului General al României la Cahul. Citește restul acestei intrări »