Inceputul frumoasei vieţi studenţeşti

Decembrie 6, 2009

Sunt locuri ce te cheamă, le simţi şoapta adânc în sufletul tău…

Aşa se simt tinerii studenţi basarabeni în preajma zilei de 1 decembrie (mai ales bobocii)-Ziua Naţionala a României, dar şi ziua Unirii, când există ocazia reală de a vizita Alba Iulia şi a simţi când mergi pe strazile ei împânzite de tricolore jucate în vânt, calda adiere a istoriei neuitate, cu parere de rău din Galaţi au avut posibilitatea doar doi boboci să profite de această ocazie, dat fiind împrejurările şi motive financiare.

Călătoria noastră din Galaţi spre Alba Iulia a făcut un popas „calitativ” în Cluj, oraş al monumentelor istorice arhitecturale şi al studenţilor. Drumul plin de peripeţii (menţionez aici schimbul de trenuri in Iaşi ce a durat 5 minute de fugă din gara nouă în gara veche, iar vagonul nostru se găsea chiar lângă locomotivă).

Sosirea în Cluj de la 5:30 nu ne-a trezit optimismul iar zâmbetul de pe feţele noastre nu se găsea la o perioada foarte avansată, noroc de Elena Biciuc, gazda noastra ce ne-a întâmpinat, aşa cum se cuvine, chiar dacă am fost cei mai „palizi oaspeţi”. Somnul nostru de 4 ore nu a adus mare limpezime în ochii noştri, cu toate acestea ieşind afară aerul rece de munte şi priveliştile noi pe care  le descoperim cu cât înaintăm spre casa de cultură au trezit în noi curiozitate şi foame de nou. Popasul nostru în Cluj a fost prilejuit de festivalul Bucovina ediţia a III-a, felicitari şi sincere mulţumiri organizatorilor. Oricât de obosiţi eram nu ne-am refuzat placerea de a juca „Cine, unde, când”, cu tematică de cultură generală. A urmat o proiecţie de film care ne-a prezentat Bucovina (locuri şi tradiţii), apoi a urmat o seară de socializare şi apropiere, fapt ca eram tineri din Iaşi, Suceava, Galaţi, Braşov, Timişoara, plus gazdele noastre clujene. De asemenea am asistat la o mostră de „basarabean party”.A doua zi s-a infaptuit excursia mult visată prin Cluj alături de un ghid care mai e şi student la arte, va daţi seama ce nuanţa a capatat excursia noastră. Nu poţi menţiona ceva aparte pâna nu faci abstracţie de altceva iar nouă fiecare locuşor şi monument ne-a trezit senzaţii diferite şi speciale. Cu toate astea aş îndrăzni să spun că vederea Clujului de la înălţime te face să crezi că participi la o mică minune adică descoperi cât e de frumos plaiul tău. Finisăm cu drag vizita la Cluj, pornim spre gară doar că nu luând trenul spre Galaţi, ci spre Alba Iulia-oraşul unirii. Grămăjoară, mai mulţi bobocei lucru foarte bun deoarece noi cei din anul I avem multe de învăţat, cu ochii plini de aşetptare a momentului inedit despre care am auzit atâtea ne începem drumul spre Alba Iulia. Închipuiţi-vă un vagon plin de tineri entuziasmaţi o parte cântând la ghitară alta jucând „mafia” iar unii fluturând tricolorul pe fereastră, pentru ceilalţi calatori era ceva special ce nu văd in fiece zi plăcut era ca ne priveau cu admiraţie. Ajunşi la Alba Iulia în ajun de mare sărbatoare, urma să asistăm la dezvelirea bustului lui Grigore Vieru, în preajma căruia privind cu pietate figura marelui poet, fiecărui tânar venit i s-a dat un fular-tricolor primit cu emoţie dat fiind încărcătura ce o purta însăşi momentul, semnificativ din toate punctele de vedere.

La această mare sărbătoare au venit sute de studenţi basarabeni, din toate colţurile României şi cum au venit la sărbătoarea marii uniri şi mai ales în locul unde încă mai persistă  rezonanţele acestui mare fapt istoric, gazdele noastre s-au gandit sa ne cazeze pe noi toţi, la un loc, o idee formidabilă, dacă e să privim că la 12 noaptea, când oficial intrăm în 1 decembrie toţi basarabenii sau prins într-o horă ce a semnificat omagiul adus acestui trecut măreţ dar şi al viitorului şi al inimilor noastre ce băteau în clipele acelea în unison.

1 decembrie 2009 ora 9:00  ardeam de nerăbdare să vedem locurile pe care le văzusem cu o seara înainte doar că pe întuneric, deja animate de oamenii ce ieşise să sarbatorească. Un tablou minunat; haine naţionale din diverse zone, o ploaie de tricolore, iar în urechi răsuna „istorie,istorie, istorie”. Cei mai norocoşi şi cei care au putut să ţină pasul cu Ghidul au avut parte de o excursie frumoasă şi semnificativă Catedrala încoronării, monumentul lui Mihai Viteazul, Sala Unirii (unde am intrat aproape cu răsuflarea tăiată, privind la tricolore ţesute din lână pe ascuns de soţiile reprezentanţilor ce au votat în unanimitate unirea principatelor Româneşti) şi traseul celor trei fortificaţii.

Miercuri 2 decembrie ajungem în Galaţi oraşul nostru dunărean, unde avem acum ocazia să ne petrecem următorii 4 ani de facultate în care primul lucru pe care il vom face va fi să încercăm să nu rămânem indiferenţi să cîntărim lucrurile să învăţăm câte ceva de la cei mai mari şi să hotărâm ce e bine şi ce e rău.

Sărbatoarea a fost de neuitat iar impresiile cu care ne-am întors în oraşul nostru drag „ca de jucărie” şi imaginile pe care le-am luat cu noi le vom fereca într-un loc special al sufletului şi vom reveni la ele ori de câte ori vom simţi nevoia.

Un mesaj pentru toţi studenţii (dar mai ales pentru semenii mei, boboceii) ar fi să nu rămână indiferenţi să nu-şi uite istoria şi neamul iar atunci când li se va închide o uşă să nu renunţe, se va găsi alta, sau în cel mai rău caz poţi risca să intri pe geam.

Diana Macaru, membru LSBG


Tancurile care ne „apără”

Decembrie 5, 2009

Cu toate că ne aflăm în anul 2009, după 20 de ani în care tot am încercat democraţia la gust, mai sunt unele lucruri care ne fac să credem că ne mai aflăm în Uniunea Sovietică. Unul din ele este prezenţa unui tun şi a două tancuri la hotarul dintre România şi Republica Moldova. Ceea ce m-a făcut să le acord o atenţie deosebită acestor simboluri ale „ eliberării ”, a fost faptul că toate trei sunt îndreptate cu ţeava spre România. În încercarea de a afla motivul pentru care se află aceste „monumente”, anume în acest loc unde se află sârma ghimpată care desparte fraţii voi face un scurt istoric a a cestor tancuri care “ ne apăra statalitatea ”.

Voi începe cu tunul de la Giurgiuleşti (Cahul),   localitate şi tot odată punct de frontieră care se află în extremitatea sudică a R. Moldova la o distanţă de 8 km de Galaţi. Acest tun a fost cocoţat aici la data de 9 mai 1985, când se împlineau 40 de ani de la sfârşitul celui de-al doilea război mondial. Se zice despre acest tun că ar fi fost lovit de un obuz şi căzând în Prut ar fi stat aproape 40 de ani. O revistă din acele vremuri scria cam în felul următor : „ La 25 august, anul 1944 oştile regimentului separat de motociclişti de gardă Nr. 3 decorat cu ordenul “ Bogdan Hmelniţchi “, sub comanda potpolcovnicului (locotenent-colonelului) Vasilii Alexeevici Belov a eliberat raionul nostru Vulcăneşti de sub jugul ocupanţilor germano-români. “
Tancul de la Leşeni (raionul Hânceşti), la fel este un „apărător” al suveranităţii noastre. Scos din râul Prut în anul 1967 si înălţat în 1968, el este situat pe o colină la o înalţime de 160 de trepte. Anul acesta, când s-au împlinit 65 de ani de la operaţia Iaşi-Chişinău, au avut loc lucrările de renovare ale tancului sovietic. Cheltuielile, de circa 2 mil. lei au fost suportate de către compania rusă Lukoil şi guvernatorul localităţii Volgograd din Rusia. Tronsonul de drum aferent monumentului a costat 800.000 lei, bani luaţi din fondul de drumuri la indicaţia ministrului Construcţiilor şi Dezvoltării Teritoriului, (de pe timpul guvernării comuniste), Vladimir Baldovici.

Cel de-al treilea tanc a fost instalat prin anii ’60 ai secolului trecut. El se află pe unul dintre dealurile localităţii Corneşti (raionul Ungheni) la o distanţă nu prea mare de România şi îşi are şi el ţeava îndreptată spre România.

Dupa destrămarea Uniunii Sovietice, în Ţările Baltice, toate tancurile, au fost demontate şi duse la muzele comunismului. Noi însa nu avem tăria de caracter să procedăm la fel.

Astăzi, când comuniştii care susţineau mitul expansionismului românesc, nu mai sunt la guvernare,  ce mai cauta aceste tancuri între fraţi? Consider că noi tânăra generaţie trebuie să luăm o atitudine şi să cerem noii guvernări de la Chişinău să măture aceste arme cu care s-a făcut “ eliberarea”  noastră, deoarece numai astfel ne putem îndrepta spre un viitor european si prosper, numai astfel putem apropia cele două maluri ale Prutului, care în loc să despartă fraţii ar trebui să-i unească.

Mihai Creţu, membru LSBG