6 mai 1990 în presa din România

Mai 6, 2010

Ziua de 6 mai 1990, de ziua Sfantului Iov cel Drept, a avut loc evenimentul important pentru natiunea romana numit Podul de flori. Dupa 50 de ani Romania si Basarabia s-au putut imbratisa din nou. Trecerea peste granita de sarma ghimpata a fost  permisa fara pasapoarte. Punctele de trecere intre Romania si Basarabia au fost: Miorcani- Pererita, Stinca – Costesti, Iasi – Sculeni, Ungheni – Pod Ungheni, Albita – Leuseni, Falciu – Tiganca, Oancea – Cahul si Galati – Giurgiulesti. Ziarele si revistele culturale romanesti in acea zi au scris in special numai despre Podul de flori.

“Prin punctul Ungheni, unde am fost prezent, au trecut in jur de un sfert de milion de oameni. Numai in gara Iasi au plecat  de la ora 6 pina la orele 12 sase garnituri de trenuri cu cate 17 vagoane fiecare, ticsite de o multime cu brate de flori. La care adaugam in jur de 30 de autobuze si peste 4000 de autoturisme particulare. Acceleratul Timisoara – Iasi, care a mers pana la punctul de granita Ungheni a adus si el mii de transilvaneni. In jurul prinzului, in Iasi gaseai foarte greu o floare.” Vasile Iancu (Romania Libera Nr 112, marti 8 mai 1990)

“In duminica accea pe malul Prutului la punctul de trecere a frontierei Leuseni-Albita s-a strins o imensa mare de oameni.. Sute de mii de oameni, adevarate torente umane au curs din cele doua parti ale Prutului, din stinga si dreapta lui, pentru a se contopi intr-o revarsare de bucurie, imbratisari si lacrimi. Da nu putine lacrimi au curs duminica pe obrajii barbatilor si femeilor, mai ales ale celor virstnici, care dupa aproape patru decenii si jumatate de despartire dureroasa, cei ce vorbesc si simt romaneste au putut pentru intiia oara dupa razboi sa vorbeasca direct, uitindu-se unii in ochii altora, sa joace in aceleasi hore ale bucuriei, tinindu-se de mina, sa praznuiasca la un loc, cinstind paharul revederii in imensa cimpie de linga Prut…

…Si la punctul de trecere de la Falciu – Tiganca, numarul celor ce au dorit sa dea mina cu fratii de peste Prut a depasit orice asteptari. Se sconta pe citeva sute si au fost cam 12000. I-am vazut pe romanii din dreapta Prutului revenind spre seara, grupuri-grupuri. Vorbeau de ospitalitatea si omenia cu care au fost primiti, de grija cu care pe malul sting al fluviului plin de flori s-a staruit ca el sa se simta ca acasa. S-au croit si planuri pe viitor…

…Duminica, Prutul a fost o punte de flori, o punte de suflet si speranta intre romani.” S. Achim, I. Erhan (Adevarul, 20 mai 1990)

Doina Basarabeana

de Pr. David Portase-Prut

Doamne, Doamne plinsul seaca

Si durerea ma ineaca…

Doamne, Doamne, unde-i ea

Unde-i Basarabia?

Du-ma Doamne, du-ma iara,

Chiar in asta primavara,

Du-ma ca pe-un fir de stea

Tocma-n Basarabia!

“6 Florar a fost o zi splendida din toate punctele de vedere. Soare si senin pina-n tarii de ambele parti ale Prutului. Pe linia orizontului marea verde a griului unduia lin, prevestind anul verii. La Cahul si Oancea, spre Giurgiulesti si Galati au fost puntile, oamenii care le-au trecut insa au fost pilonii lor de sprijin-indestructibil, eterni… N-au trecut decit citeva clipe pentru ca toti cei care eram acolo sa traim un moment de descumparare: cum sa recunosti oaspetii, cum sa recunosti gazdele? S-au imbratisat, de aceea, cei din Chisinau cu cei din Giurgiulesti, cei din Tiglina I cu cei din Tiglina III… S-au imbratisat adica, intre ei, romanii, s-au prins la hora, lasindu-I sa celebreze aceasta nunta mioritica pe Eminescu, pe Cosbuc, pe Creanga, pe Alecsandri, pe Vieru, pe Druta…” Radu Macovei, Grigore Lazarovici (Viata Libera, Galati, nr 113, marti 8 mai 1990 )

“Daca riul ca riu presupune pe alocuri un pod si daca este inchipuit din flori, inseamna ca totul este posibil.

Nu cunosc data de nastere a Prutului. Probabil insa ca el este de acceasi virsta cu Noi. Cunosc, totusi, ca un pod peste el, un pod de flori mai ales, nu inseamna cit o poezie frumoasa, pe care ar fi trebuit s-o scrie Eminescu, daca ar fi avut nevoie de un pasaport pentru a trece la Cernauti, la Chisinau sau in alta parte de pe o harta pastrata in sufletul Mioritei.

Basarabia a pasit peste flori in Romania. A stat citeva ore sub cerul inmiresmat de tei si a plecat inapoi, lasind Prutul ca o virgula provizorie intre 2 destine… A fost o zi de istorie, a fot un crimpei de viitor…

Ramine ca florile podului sa infloreasca. Sa vina ziua aceea in care fiecare sa purtam in mina un buche de flori si sa trecem Prutul de la stinga la dreapta si de la dreapta la stinga, fara sa fie nevoie de poduri oficiale. Pina atunci trebuie sa pastram in inimi dorinta proaspata de a fi noi insine, indiferent daca exista sau nu un Prut, indiferent daca el mai curge intre noi sau pentru noi.” Ion Manea (Porto_Franco, Nr 3-4 1991)

Urecheanu Andrei pentru http://www.lsbgl.wordpress.com


Podul ce leagă „VISUL”

Mai 5, 2010

Începutul anilor  ’90, pentru prima oară după cel de-a doilea război mondial, frontiera româno-sovietică a putut fi traversată fără acte. Primul “Pod de Flori” a avut loc pe 6 mai 1990, între orele 13:00 şi 19:00, au putut să treacă din România în Moldova Sovietică fără paşaport şi viză toţi care au dorit, toţi care şi-au dat seama că participă la un moment istoric. De-a lungul frontierei de 700 km de pe Prut, au fost create 8 puncte de trecere: Miorcani-Pererita, Stânca-Costeşti, Iaşi-Sculeni, Ungheni-Pod Ungheni, Albiţa-Leuşeni, Fălciu-Ţiganca, Oancea-Cahul, Galaţi-Giurgiuleşti, iar în cadrul acestui eveniment au participat, aproximativ 1.200.000 persoane. Al doilea “Pod de Flori” a avut loc pe 16 iunie 1991, când deja locuitorii Moldovei, au putut trece hotarul în România.

Expresia “Podul de Flori” reprezintă materializarea celor mai sincere şi calde sentimente dintre aceste 2 ţări care sunt unite printr-o limbă, cultură, o istorie comună, prin atâtea tradiţii ce reprezintă misticul ce însoţeşte dintotdeauna fiinţa românului, semnifică frăţia, dorinţa de apropiere, toată frumuseţea ce le leagă. Această deschidere a graniţelor s-a exprimat prin mii de flori aruncate în apa Prutului, ce vroiau să spună “Bine ai venit frate, în casa mea, te-am aşteptat de-atâta timp”, florile ce însoţeau strigătele de bucurie reprezentau sufletul cald al gazdei, repezentau gândurile senine ale oaspetelui.

Imboldul către acest “pod” a existat dintotdeauna, s-a născut din conjunctura istorică, a diverselor întâmplări prin care au trecut aceste două ţări, dar el nu a avut o pornire forţată, el a pornit din sufletele oamenilor care aveau nevoie de apropiere, aveau nevoie să-şi manifeste adevaratele emoţii şi gânduri. Ce i-a împins să vină cu zecile de mii să treacă hotarul trebuie să întrebăm martorii, cei care au fost prezenti, noi ce-i de astăzi nu ne rămâne decât să ne uluim de puterea visului ce i-a  urmat, pe care l-au păstrat atâta timp, i-a însufleţit să caute modalitaţi de a atrage atenţia aspupra durerii lor.

Mărturiile oamenilor vremii (cu toate că nu a trecut atît de mult timp, rezonanţa acestei manifestaţii persistă încă în inima multora) arată tot entuziasmul oamenilor ce au participat atunci. Poetul basarabean Grigore Vieru, care a militat prin poezia sa pentru păstrarea conştiinţei naţionale a fost primul care a trecut Prutul, el numeşte “Podul de Flori ” o “horă unică, pe care nici un popor, nicăieri nu a mai avuto”, afirma ca “uitând Podul de Flori am uita martirii care au luptat, au murit pentru acest ideal, am uitat toate Marile Adunări ce au dus la câstgarea alfabetului latin în Republica Moldova, a tricolorului, a istoriei neamului.”

Ion Ungureanu, ministru al culturii între 1990-1994, numeşte “Podul de Flori” un “vis împlinit”, îl priveşte ca pe o “ rupere a hotarelor ”, o mărturie deschisă a celor două ţări, totodată îşi exprimă regretul ca despre “Podurile de Flori” a ajuns să se vorbească ca despre ceva foarte îndepartat, ceva mitic, care nu pare o realitate.

Ion Hadîrcă, ex-preşedinte FPM, vede acest eveniment ca pe un “mesaj, din partea Basarabiei chinuite, un mesaj ce semnifică atunci , că n-am murit, ca încă suntem capabile de multe, mai avem vlagă în noi”.

Mircea Druc, ex-prim-ministru, le aduce meritul locuitorilor din România ca fiind primii care “au îndrăznit să calce, primii în URSS fără paşaport, fără nimic, o mai mare profanare, adusă acestui mare imperiu nu s-a mai văzut, un teritoriu de care nu se putea apropia nimeni de zeci de ani.”

Nicolae Dabija, scriitor, îşi aduce aminte că “a văzut pentru prima oară grăniceri derutaţi, care nu ştiau ce să facă la vederea acelei mari de oameni pe cât de entuziasmaţi pe atât de inofensivi, în acele clipe unirea, dacă era posibilă, era cel mai aproape ”,deasemeni, dumnealui pe cât de bucuros era pe atât de întristat, spunând că “românii care au participat la acel eveniment au descoperit că moldovenii nu vorbesc limba rusă, dar vorbesc româna, vorbesc aceeaşi limbă.”

Acestea sunt câteva mărturii, dar care au păstrat în întregime tot entuziasmul care au purtat marea de oameni ce au aruncat flori ale prieteniei, ale frăţiei cu 20 de ani în urmă, atunci, în acele clipe nu s-a înfăptuit unirea politică, dar cu siguranţă o unire a spiritului, a sufletului celor două ţări, care încă mai pulsează, ce-i drept adânc în sufletele oamenilor, dar totodată cu speranţa că va mai avea forţa să mai răbufnească vreodată încă într-o “explozie” de flori, ce vor mai repeta mesajul din 1990, “un bine istoriei” să mai facă, cum spunea regretatul Gr.Vieru.

Însemnătatea acestui eveniment au conştientizat-o oamenii care au participat atunci, o conştientizăm noi astăzi, promotori ai simbolurilor naţionale, a adevaratelor valorilor culturale şi sperăm că această pagină din istorie cu timpul doar sa fie mai apreciată din ce în ce mai mult, pentru că ea exprimă doar curaj, sinceritate şi sufletul deschis al românilor de pe ambele maluri ale Prutului.

Autor: Diana Macaru