Adevărul care (ne) doare: Cimitirul Țiganca

Martie 22, 2010

Din todeauna am ştiut că morţii trebuiesc respectaţi fie că în timpul vieţii au fost buni sau răi. Însă cred că de această lege nescrisă nu au ţinut cont cei care atât în perioada regimului sovietic cât şi astăzi mai profanează morminte sau chiar cimitire întregi.

De mult timp îmi doream să vizitez cimitirul de la Ţiganca (r. Cantemir), însă nicidecum nu reuşeam să-mi fac un pic de timp liber. Totuşi în luna lui Făurar a anului curent am vizitat cimitirul unde îşi găsesc somnul de veci 1020 de ostaşi români care şi-au dat viaţa pentru patrie, pentru reîntregirea poporului român.Ostasi care au trecut Prutul in vara lui 1941 pentru a-si  dezrobi fratii de jugul bolsevic. Acest cimitir a fost construit în anii 1941-1942. După 1944 a fost demolat. În apropierea sa a fost construită o fermă,iar porcii care erau scoşi la „plimbare” au râmat şi au scos osemintele ostaşilor din pământ. O parte din cruci au fost aruncate scoase şi folosite la construirea fundamentului unei fabrici din apropiere, iar altele au fost aruncate în râul Prut. În vara lui 2007, când Prutul şi-a micşorat debitul, câteva dintre ele au fost găsite pe malul râului. Ascultam cele relatate de  către  părintele  Hrisostom (în vechea greacă înseamnă ,,gură de aur”) şi în minte îmi veni un caz similar care avu loc la începutul lui 2007, când Cimitirul românesc „General Dragalina” din Tighina a fost făcut una cu pământul de către autorităţile separatiste de la Tiraspol, care au dezgropat osemintele cu buldozerele şi le-au împrăştiat peste tot, sfidând orice normă internaţională.

Dacă ar fi să ne uităm cum sunt trataţi ostaşii ruşi în România, putem găsi de exemplu în Bacău un cimitir militar unde sunt îngropaţi aproximativ 5000 de ostaşi ruşi, alături de 5513 ostaşi români şi 117 militari germani. Cimitirul Eroilor din municipiul Bacău are o suprafaţă de 2 hectare, iar în centrul complexului se află o capelă comemorativă realizată în 1933 de primăria Bacău.

Memoria istorică aplică un tratament diferit nazismului si comunismului. Nazismul este mai bine cunoscut decat comunismul deoarece dulapul cu cadavre a fost larg deschis de catre trupele aliate, în timp ce crimele comunismului sunt acoperite de un strat de ceaţă. Aproape fiecare om ştie astăzi de Auschwitz. Câţi dintre ei ştiu ceva despre Gulag sau despre foametea artificială (cunoscută şi sub numele de holodomor) declansată în Ucraina în anul 1933?

Astăzi e nevoie mai mult ca oricând să le spunem lucrurilor pe nume, fiindcă numai aşa putem face ca lucrurile să revină la normalitate. Ororile care au avut loc şi încă mai au, trebuiesc condamnate.

Mihai Creţu, membru LSBG


Tancurile care ne „apără”

Decembrie 5, 2009

Cu toate că ne aflăm în anul 2009, după 20 de ani în care tot am încercat democraţia la gust, mai sunt unele lucruri care ne fac să credem că ne mai aflăm în Uniunea Sovietică. Unul din ele este prezenţa unui tun şi a două tancuri la hotarul dintre România şi Republica Moldova. Ceea ce m-a făcut să le acord o atenţie deosebită acestor simboluri ale „ eliberării ”, a fost faptul că toate trei sunt îndreptate cu ţeava spre România. În încercarea de a afla motivul pentru care se află aceste „monumente”, anume în acest loc unde se află sârma ghimpată care desparte fraţii voi face un scurt istoric a a cestor tancuri care “ ne apăra statalitatea ”.

Voi începe cu tunul de la Giurgiuleşti (Cahul),   localitate şi tot odată punct de frontieră care se află în extremitatea sudică a R. Moldova la o distanţă de 8 km de Galaţi. Acest tun a fost cocoţat aici la data de 9 mai 1985, când se împlineau 40 de ani de la sfârşitul celui de-al doilea război mondial. Se zice despre acest tun că ar fi fost lovit de un obuz şi căzând în Prut ar fi stat aproape 40 de ani. O revistă din acele vremuri scria cam în felul următor : „ La 25 august, anul 1944 oştile regimentului separat de motociclişti de gardă Nr. 3 decorat cu ordenul “ Bogdan Hmelniţchi “, sub comanda potpolcovnicului (locotenent-colonelului) Vasilii Alexeevici Belov a eliberat raionul nostru Vulcăneşti de sub jugul ocupanţilor germano-români. “
Tancul de la Leşeni (raionul Hânceşti), la fel este un „apărător” al suveranităţii noastre. Scos din râul Prut în anul 1967 si înălţat în 1968, el este situat pe o colină la o înalţime de 160 de trepte. Anul acesta, când s-au împlinit 65 de ani de la operaţia Iaşi-Chişinău, au avut loc lucrările de renovare ale tancului sovietic. Cheltuielile, de circa 2 mil. lei au fost suportate de către compania rusă Lukoil şi guvernatorul localităţii Volgograd din Rusia. Tronsonul de drum aferent monumentului a costat 800.000 lei, bani luaţi din fondul de drumuri la indicaţia ministrului Construcţiilor şi Dezvoltării Teritoriului, (de pe timpul guvernării comuniste), Vladimir Baldovici.

Cel de-al treilea tanc a fost instalat prin anii ’60 ai secolului trecut. El se află pe unul dintre dealurile localităţii Corneşti (raionul Ungheni) la o distanţă nu prea mare de România şi îşi are şi el ţeava îndreptată spre România.

Dupa destrămarea Uniunii Sovietice, în Ţările Baltice, toate tancurile, au fost demontate şi duse la muzele comunismului. Noi însa nu avem tăria de caracter să procedăm la fel.

Astăzi, când comuniştii care susţineau mitul expansionismului românesc, nu mai sunt la guvernare,  ce mai cauta aceste tancuri între fraţi? Consider că noi tânăra generaţie trebuie să luăm o atitudine şi să cerem noii guvernări de la Chişinău să măture aceste arme cu care s-a făcut “ eliberarea”  noastră, deoarece numai astfel ne putem îndrepta spre un viitor european si prosper, numai astfel putem apropia cele două maluri ale Prutului, care în loc să despartă fraţii ar trebui să-i unească.

Mihai Creţu, membru LSBG