Primele 3000 de cărți românești au ajuns la elevii din R. Moldova

Februarie 21, 2010

În început de săptămână am dus la bun sfârşit prima acţiune din cadrul campaniei iniţiate de Liga Studenţilor Basarabeni din România. Cei care au dat startul au fost colegii mei de la Liga Studenţilor Basarabeni din Bucureşti, împreună cu mine.

Pe parcursul lunii decembrie şi ianuarie am reuşit să adunăm 3 mii de cărţi şi câteva computere.

Am adus cărţile una câte una, iar uneori şi câte mai multe. Îmi ziceam câteodată că sunt prea multe pentru o singură donaţie. De obicei acest lucru se întâmpla când ne vedeam nevoiţi să le transportăm în spate, pe umeri sau în braţe, ele fiind multe, iar timpul-scurt. Noroc de imaginea cu elevii la care vor ajunge într-un final acestea pe care am avut-o în minte în acele momente, că de n-ar fi fost, nu ştim dacă am mai fi continuat cu acelaşi entuziasm.

Odată atins numărul de 3000, am inventariat lucrările, am stabilit ultimele detalii cu transportatorii şi am adus cărţile la autocar.

Treaba a fost mai mult decât antrenantă: coborât de la etajul 2 până la dubiţa din curte, încărcat în dubiţă, descărcat din dubiţă în autocar, ne-dormit la vamă, descărcat din autocar în altă dubiţă, descărcat din dubiţă, încărcat în minister la etajul 8, aranjat cărţile în seturi similare ca număr şi componenţă, coborât şi încărcat în 5 maşini diferite pentru cele 5 localităţi (Soroca x 2, Drochia, Anenii Noi, Glodeni), descărcat din maşini şi transportat în bibliotecile şcolare. La „Odiseea” asta de o săptămână au participat mai multe persoane, dintre care în mod constant doar câţiva membri ai LSB Bucureşti.

Cronologic, evenimentele s-au desfăşurat în felul următor:

Marţi seara – Dan porneşte la Chişinău cu un lot de vreo 1300 de cărţi şi un computer. Miercuri dimineaţa – Dan ajunge cu tot cu cărţi. Miercuri seara – eu pornesc la Chişinău cu un lot de vreo 1700 de cărţi. Joi dimineaţa – ajung acasă cu tot cu cărţi. Avem 3000 de cărţi la MTS din Chişinău. Joi seara – scriem comunicatul de presă şi anunţul privind conferinţa de presă. Vineri dimineaţa până la prânz – gruparea cărţilor în seturi. Weekend. Luni dimineaţa – conferinţa de presă comună dintre LSBR şi Ministerul Tineretului şi Sportului (aveţi mai jos comunicatul oficial). Participă Dan Nicu, Alina Sclifos, ministrul Ion Cebanu şi eu. Luni la prânz până la chindii – transportăm cărţile în cele 5 sate.

Eu am fost în Maximovca (Anenii Noi), împreună cu un jurist din cadrul MTS care a transportat cărţile cu propria sa maşină. Gestul şi bunăvoinţa lui trebuie apreciate, or volumul era mare, iar drumurile cunoscute şi tipice RMului rural. Tocmai prinsesem copiii în pauza cea mare, dintre schimburi. Păreau că se bucură. În orice caz, erau mai fericiţi decât aş fi fost eu şi colegii mei asachieni la vârsta lor. M-am convins încă odată că elevii din liceele orăşeneşti nu trebuie să primească nişte cărţi în plus până când şcolile din sate nu vor fi aduse la cel puţin acelaşi nivel cu cele dintâi.

Am semnat şi un protocol de colaborare cu Ministerul, în numele LSBR, care mă aştept să pună bazele unor acţiuni cel puţin la fel de utile ca aceasta dintâi.

Cam asta e povestea, pe foarte scurt. Impresiile sunt pozitive, iar speranţele – mari. Sper ca şi colegii mei să revină din vacanţă cât de curând şi să ne împărtăşească din experienţa lor.

Vom continua campania atât noi, cât şi colegii noştri din celelalte 11 oraşe LSBR-iste.

Le mulţumesc celor care au donat cărţile şi care ne-au sprijinit în demersul nostru.

AlinaDan, Victoria, Nicu, PetruDanaAlexandru Olga, Dorin.. am reuşit!

Tudor COJOCARU, LSB Bucureşti, pentru SpreVest.ro

COMUNICAT: Campania ,,Trimite o Carte peste Prut!’’

Ministerul Tineretului si Sportului au   organizat o Conferinţă de presă cu privire la realizarea Campaniei ,,Trimite o Carte peste Prut’’, care a avut loc la data de 15 februarie , ora 10.30 , în incinta Sălii de Conferinţe, etajul 1 ( bd. Ştefan cel Mare,162).

La Conferinţă au participat Ministrul Tineretului şi Sportului, Ion Cebanu; Preşedintele Ligii Studenţilor Basarabeni din România, Tudor Cojocaru, Dan Nicu Vicepreşedintele Ligii Studenţilor Basarabeni din Bucureşti şi Alina Sclifos membră a LSBR.

În perioada decembrie 2009 – ianuarie 2010 s-a desfăşurat prima acţiune din cadrul campaniei ,,Trimite o Carte peste Prut’’ lansată de Liga Studenţilor Basarabeni din România în parteneriat cu Ministerul Tineretului şi Sportului al Republicii Moldova.

Campania propriu-zisă a demarat în România în luna decembrie 2009 prin colectarea de carte românească şi echipament tehnic (calculatoare) pentru dotarea bibliotecilor rurale din Republica Moldova.

Liga Studenţilor Basarabeni din Bucureşti (membră a LSBR) a reuşit să antreneze în această campanie, mai multe persoane fizice şi juridice printre care: Asociaţia Pro Basarabia şi Bucovina, Fundaţia Academiei Civice, Asociaţia 21 Decembrie 1989, grupului de actiune Noii Golani, Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România, Editura Corint, Laurenţiu Tirca, Georgiana Teodorescu, Dragoş Preda, Tudor Ţigău, Romeo Sochircă, Mircea Druc (ex prim-ministru), Nadia Cârlig, George Iscru precum şi Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor din Republica Moldova, firmele Ferfors, Galtranservice.

Datorită acestui fapt s-a reuşit colectarea a peste 3000 de cărţi cu diferite tematici şi echipament tehnic, destinate în special bibliotecilor şcolare.

La acest moment Campania se desfăşoară cu suportul Ministerului Tineretului şi Sportului şi în Republica Moldova prin distribuirea acestor cărţi către bibliotecile şcolare din mediul rural care cunosc un deficit de literatură română.

Totodată, menţionăm că Acordul de colaborare dintre Ministerul Tineretului şi Sportului din Republica Moldova şi Liga Studenţilor Basarabeni din România (semnat tot luni, n.a.) creează cadrul necesar pentru ca această primă acţiune să fie doar începutul unui parteneriat prolific şi susţinut prin activităţi periodice.

Serviciul de Presă al Ministerului Tineretului şi Sportului

Sursa: tudorcojocaru.eu

Anunțuri