Expoziția de fotografie „VIAȚĂ, CREDINȚĂ ȘI ISTORIE”

Mai 18, 2011

CASA DE CULTURA A SINDICATELOR GALATI

CENACLUL „ION CHIRIC”

„Atelierele de lectura ale poetei Angela Baciu”

va invita la expozitia inedita de fotografie:

„VIATA, CREDINTA SI ISTORIE”

autor: MIHAELA CHIRVASUTA


 

Citește restul acestei intrări »

Anunțuri

Basarabia în imagini

Martie 23, 2011

“Festivalul Basarabia” organizat de Liga Studenților Basarabeni din Galați a început cu două expoziții foto. Expozitia “Basarabia în imagini” are loc în doua locații diferite în Galați: la Casa de Cultură a Sindicatelor și în holul Facultății de Știintă și Ingineria Alimentelor (corpul F).

Prima expoziție a fost realizată cu sprijinul scriitoarei Angela Baciu și a Casei de Cultură a Sindicatelor din Galați. O mare parte a fotografiilor expuse sunt realizate de basarabeanul Alecu Reniță. În pozele sale găsim cele mai frumoase locuri și peisaje din Basarabia.

A doua expoziție este o culegere de fotografii în care sunt prezentate bisericile, mănăstirile, cetățile, orașele,  rezervațiile naturale și monumentele istorice ale românilor de peste Prut.

Fiecare expozitie are câte un stand care descrie ziua de 27 martie de acum 93 de ani. Fotografiile expuse sunt oferite de Muzeul Național de Arheologie și Istorie a Moldovei.

Liga Studenților Basarabeni din Galați vă invită să vizitați expozițiile noastre.

 


La mulţi ani scumpele noastre doamne și domnișoare!

Martie 8, 2011

Liga Studenților Basarabeni din Galați vă dorește un 8 martie plin de flori și surprize frumoase!


Liga Studenților Basarabeni din Galați vă urează un an nou fericit alături de cei dragi

Decembrie 31, 2010


Începutul unei noi primăveri…

Martie 1, 2010


(Foto) Un an de la trecerea în neființă a marelui poet Grigore Vieru

Ianuarie 19, 2010

Luni, 18 ianuarie, s-a împlinit un an de la moartea marelui poet Grigore Vieru. Accidentul rutier care s-a produs un an în urmă în apropierea Chişinăului a devenit tragic pentru toți românii.

Grigore Vieru a fost grav rănit în accidentul de lîngă localitatea Dânceni, raionul Ialoveni, în apropiere de Chişinău, în timp ce se întorcea acasă de la o manifestare consacrată zilei de naştere a lui Eminescu, care a avut loc la Cahul. La volanul autoturismului se afla Gheorghe Munteanu, artist emerit al Republicii Moldova şi director adjunct al Ansamblul de dansuri populare „Joc” din Chișinău, aflat într-o stare mai uşoară.

În noaptea de 15 spre 16 ianuarie 2009  aproximativ la ora 01.30, poetul a fost internat  în secţia de reanimare a Spitalului de Urgenţă din Chişinău. El a suferit un traumatism cranio-cerebral închis, contuzie cerebrală, traumatism al cutiei toracice, cu contuzia cordului, plămânilor şi a organelor mediastinale, traumă închisă a abdomenului şi contuzie a organelor abdominale.

Grigore Vieru a fost înmormântat pe 20 ianuarie 2009 la Chişinău, în cimitirul central din strada Armeană. La înmormântare au asistat câteva zeci de mii de oameni. Chişinăul nu mai cunoscuse funeralii de asemenea proporţii de la înmormântarea soţilor Doina și Ion Aldea Teodorovici. Ziua de 20 ianuarie 2009 a fost declarată zi de doliu în Republica Moldova, la ora 10:00 întreaga republică ţinând un moment de reculegere.

Grigore Vieru a fost decorat post-mortem cu Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de Mare Cruce.

Mai amintim că după decesul poetului au fost dezvelite busturi ale domniei sale în Alba Iulia pe Aleea Scriitorilor, la Iași în Parcul Copou, în stânga obeliscului și urmează să fie dezvelit și un bust la Chișinău care este deja ales, sculptorii Victor Macovei şi Ruslan Tihonciuc fiind aleși câştigătorii concursului pentru selectarea bustului lui Grigore Vieru.

Mai jos vă prezentăm câteva poze de la înmormântarea marelui poet la care au participat și studenții din cadrul Ligii Studenților din Galați cu sprijinul universității „Dunărea De Jos”.