1 Decembrie 2009


1 Decembrie… nici nu e nevoie sa zici mai multe, cifra asta şi luna decembrie zice totul…
Anul trecut am sărbătorit 90 de ani la Alba Iulia, trăiri minunate, ne-am adunat din toate colţurile României într-o horă a unirii în Piaţa Tricolorului a avut loc o paradă militară, parada portului popular, cel mai mare steag desenat din oameni şi nu în ultimul rând, mmmm sarmale pentru toata lumea, deci s-a marcat aşa cum se cuvine această pagina din istorie, nu se poate reda prin cuvinte e neapărată nevoie să participi atât fizic cât şi sufleteşte acolo, evenimentul s-a încheiat cu focuri de artificii. Drum lung pana la Galaţi în schimb a fost cu muzică şi voie bună, am ajuns dimineaţă, câtă fericire pe capul unora care erau nevoiţi să meargă la cursuri, sau la muncă, în pofida la toate SE MERITĂ si TREBUIE sa marcăm această zi importantă din istorie.

Felicitări şi mulţumiri Consiliului Local Alba Iulia, tuturor celor ce au muncit la organizarea de anul trecut a festivităţilor şi multă baftă în organizarea şi desfăşurarea evenimentelor  de anul acesta.

Mulţumiri pentru sprijin Universităţii „Dunărea de Jos” din Galaţi, dlui rector Viorel Mânzu.

Şi nu în ultimul rând, sincere mulţumiri unui om deosebit cu suflet mare, sponsorului nostru de anul trecut, acum când a avut parte de cel mai frumos şi important eveniment din viată, MULTĂ BAFTĂ  NUMAI BINE ŞI SĂ  FIE ÎNTR-UN CEAS BUN.

Anul acesta de 1 Decembrie – sărbătoare în întreaga Mare Românie. Mergem la Chişinău, mergem la Alba Iulia, iar cine are alte obligaţii importante, poate rămâne în oraş să sărbătorească împreuna cu consiliile locale. Doritorii (din Galaţi) de a pleca la Chişinău sau la Alba Iulia sunt rugaţi să apeleze la nr. de tel. 0757373706 /0764388593 sau ID-ul de mess/e-mail lsb_gl@yahoo.com (nu ezitaţi să ne contactaţi pentru alte detalii)

LA MULŢI ANI!

(Echipa LSBG)

One Response to 1 Decembrie 2009

  1. […] cum am observat, Liga Studenților Basarabeni din Galați a postat pe site-ul său încă pe 19 noiembrie un articol pe tema 1 decembrie 2009. Am gasit acolo și un număr de […]

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: